„Ordonanța austerității” a blocat concursurile pentru angajarea de specialiști, la cele mai mari spitale din țară. Intrat în vigoare la jumătatea lunii mai, actul normativ a produs, deja, primele efecte și în Buzău, blocând angajările în sistemul sanitar. În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău și Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca nu mai pot scoate la concurs în jur de 30 de posturi de specialiști. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău va depune un memoriu la Ministerul Sănătăţii, după ce au fost suspendate două concursuri pentru angajarea unor medici pentru Secţia…
DetaliiEtichetă: personal medical
CONCURENȚĂ MARE PENTRU JOB-URI LA STAT
La Buzău, posturile de medic nu sunt deloc atractive, iar la mai toate concursurile de angajare organizate, numărul candidaților este foarte mic. Nu același lucru se poate spune atunci când sunt scoase la concurs posturi de personal sanitar mediu sau auxiliar, situație în care concurența este una foarte mare. Se întâmplă și la Spitalul Județean, unde, la un concurs organizat recent pentru ocuparea a 7 posturi în mai multe secții, s-au înscris peste 50 de candidați. Perspectiva unui loc de muncă la Stat, remunerat mai bine decât în mediul privat,…
DetaliiMAI PUȚINI PACIENȚI CU COVID
Scade presiunea cazurilor de Covid 19 și la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. În această dimineață, 87 de persoane erau internate în unitatea medicală. Și rata de infectare la nivelul municipiului a scăzut, ieri înregistrându-se un procent de 2,74 la mia de locuitori. Autoritățile locale recomandă în continuare cetățenilor să respecte toate măsurilor de protecție și de siguranță. În ultima perioadă, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, ca multe alte unități medicale din țară, s-a aflat într-o situație extreme de complicată. Foarte multe persoane au ajuns aici pentru a fi tratate împotriva Covid-19,…
DetaliiSTATISTICĂ ÎNGRIJORĂTOARE
La aproape un an de la debutul campaniei de vaccinare împotriva Covid, există în continuare numeroase cadre medicale care se tem de reacțiile adverse ale serurilor de imunizare. La Spitalul Județean de Urgență Buzău, de exemplu, numai 65 la sută din personalul medical și auxiliar s-a imunizat împotria virsului Sars-Cov-2. Straniu este că personalul nemedical s-a vaccinat în procent mult mai mare decât personalul medical, adică tocmai cei care se află în prima linie în lupta anti-Covid. Conducerea Spitalului Județean consideră că cei mai mulți dintre cei care nu s-au…
DetaliiPREGĂTIRI PENTRU ETAPA A DOUA DE VACCINARE
Autoritatile se pregatesc de vaccinarea persoanelor care intra in cea de-a doua etapa de vaccinare, etapa programata sa inceapa in data de 15 ianuarie. Intre timp, in Romania va ajunge si vaccinul produs de compania Moderna, al doilea autorizat de Comisia Europeană. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva noului coronavirus, Valeriu Gheorghiţă, a declarat ca prima tranșă conține un număr simbolic de doze, de doar 15 mii, dar țara noastră va primi în total 3 milioane și jumătate. Livrarea se va face saptamanal sau la două saptamani. Vaccinul celor de…
DetaliiPRIMELE DOZE DE VACCIN ANTI-COVID AJUNG ÎN DECEMBRIE
Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie, iar in cel mai pesimist scenariu, in ianuarie. Coordonatorul campaniei nationale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat ca, intr-o prima faza vor ajunge cel puțin 2,4 milioane de doze de vaccin de la una dintre companiile producatoare și tot atâtea de la Pfizer, suficiente pentru a vaccina personalul medical și pentru a începe vaccinarea și la categoriile vulnerabile și angajații din domeniile esențiale. Vaccinul se face în două doze, la interval de câteva…
DetaliiVOR SĂ RĂMÂNĂ LA HOTEL
De mâine, personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Rm. Sărat ar putea merge acasa, pentru ca nu va mai putea fi cazat in cele doua hoteluri in care s-au aflat timp de o luna si jumatate, pe perioada starii de urgenta. Unele cadre medicale se tem, însă, pentru familiile lor și caută alternative pentru a locui in altă parte, tocmai pentru a-i proteja pe cei dragi. Primarul din Rm. Sărat, Sorin Cîrjan, spune că nu poate menține măsura cazării personalului medical în hoteluri. El precizează că asteapta impreuna cu Directia…
DetaliiEFORTURI RĂSPLĂTITE
Eforturile personalului medical din municipiul Rm. Sărat, pe perioada pandemiei de COVID-19, trebuie rasplatite. Este mesajul presedintelui PNL Râmnicu Sărat, Viorel Holban, care a propus primarului si Consiliului Local Municipal, scutirea de la plata a impozitului pentru anul 2020 a personalului medical din oras. Propunerea a fost facuta, astazi, cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical. De altfel, anul 2020 este și Anul International al Asistentului Medical. Viorel Holban consideră că întreg personalul medical merita respectul si aprecierea comunitatii din Rm Sărat. Prin proiectul de hotărâre, presedintele PNL Râmnicu Sărat…
DetaliiTENSIUNI ÎN SPITAL
Odata cu cresterea numarului de pacienti internati in Spitalul Municipal Rm. Sarat, sporesc și problemele din unitatea medicală. Este vorba despre tensiunile tot mai mari dintre unii pacienți depistați cu COVID-19 și personalul medical care îi tratează. Primaria Rm. Sarat a solicitat deja conducerii spitalului un raport detaliat privind această situație, urmând ca detaliile raportului să fie aduse și la cunoștința Prefecturii Buzau. Probleme au apărut și în oraș după ce amenzile aplicate persoanelor care nu respecta Ordonantele Militare Comitetul au fost declarate neconstituționale. Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta…
Detalii