S-A NĂSCUT O STEA

De câteva zile, un nume este pe buzele tuturor celor care îndrăgesc tenisul. Este vorba despre Alexia Tatu, o adolescentă din Buzău. În weekend, buzoianca a reușit să câștige turneul de la Wimbledon dedicat sportivelor cu vârsta până la 14 ani. Alexia început să joace tenis în urmă cu 7 ani, dintr-o întâmplare. În cadrul programului „Școala altfel”, Alexia – alături de alți colegi de clasă – a venit în vizită la un club de tenis și a pus pentru prima dată racheta în mână. De atunci, a decis că…

Detalii

LICEE TRANSFORMATE ÎN ȘCOLI PROFESIONALE

Două licee din județul Buzău vor avea, din toamnă, doar clase de școală profesională. Este vorba despre Liceul Tehnologic din Pătârlagele și Liceul Tehnologic din Lopătari. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Buzău în urma rezultatelor extrem de slabe obținute, în ultimii ani, de către elevii acestor unițăți școlare, la examenul de Bacalaureat. La nivel național, 42 de licee tehnologice nu au avut niciun candidat care să fi promovat examenul de maturitate de anul acesta. Experţii în educaţie cer transformarea lor în şcoli profesionale, cu o programă adaptată…

Detalii

ÎNVAȚĂ ÎN ALTE LOCAȚII

Elevii Colegiului Național ,,Al. Vlahuță” si cei ai Școlii Gimnaziale ,,Dr. Ilie Pavel” din Râmnicu Sărat au început școala, și în acest an, in alte locații. Datorită lucrarilor de reabilitare si modernizare demarate in cele doua unitati de invatamant, elevii vor desfasura cursurile in alte școli. Liceul Tehnologic ,,Traian Savulescu” si Liceul Tehnologic ,, Victor Frunza” din municipiu vor gazdui elevii pana la finalizarea investitiilor. Potrivit autorităților locale, lucrarile de construcție a Școlii Gimnaziale „Dr. Ilie Pavel” sunt aproape de finalizare. Administrația locală recunoște faptul că la Colegiul Național ,,Al.…

Detalii

ABSOLVENȚII, ÎNDEMNAȚI SĂ REVINĂ ACASĂ

La sfârșitul săptămânii trecute, au avut loc festivitățile de absolvire a promoțiilor de liceeni 2017 – 2021. La festivitățile de la Colegiile Naționale ,,Mihai Eminescu” și ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu” a ținut să fie prezent și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul a profitat de prilej pentru a le adresa elevilor celor două prestigioase licee îndemnul de a reveni acasă, în Buzău, după finalizarea studiilor universitare. În același context, primarul Constantin Toma a făcut refeferire la o nominalizare, mai mult decât onorantă, de care municipiul Buzău are parte, în cadrul unei…

Detalii

VOTUL CANDIDATILOR

În municipiul Buzău, politicienii care vor să reprezinte județul în Senat și în Camera Deputaților, dar și șefii administrației locale au venit în mare parte la urne de dimineata. Toti au votat la sectia de care apartin, fie singuri, fie insotiti de membrii familiei. Cel mai grabit candidat a fost liderul PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, candidat pentru un loc în Camera Deputaților. Împreună cu soția sa, el și-a exprimat votul, la ora 07.30, la Liceul Tehnologic Grigore Moisil din municipiul Buzău. De dimineață a venit la urne și primarul municipiului…

Detalii

PROIECTE PENTRU CALIFICAREA TINERILOR

Trei proiecte destinate calificării elevilor din liceele tehnologice din Rm. Sărat vor fi implementate în perioada următoare cu bani europeni. Este vorba despre proiectele „Prin practica formam profesionisti”, „ePractica eSucces” și  „Practicant serios-în angajat valoros!”. În cadrul acestor proiecte vor fi angrenați elevi de la Liceul Tehnologic „Victor Frunza” si Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Ramnicu Sarat impreuna cu Asociatia de Tineret Cultura si Educatie -Speranta Ramniceana, o  asociație din Bucuresti si un partener din Italia. Cele trei proiecte urmaresc imbunatatirea sistemelor de educatie, dezvoltarea sistemelor de invatare…

Detalii