NOI INVESTIȚII

Noi investiții importante vor fi demarate de Compania de Apă Buzău în municipiul Râmnicu Sărat. Potrivit autorităților locale, în perioada următoare, vor fi extinse sau înlocuite mai multe rețele de apă. Barasca, Zidari, Anghel Saligny, 7 Noiembrie și Costieni sunt câteva dintre cartierele care vor beneficia de lucrări realizate la rețeau de apă și canalizare. Termenul de depunere a ofertelor pentru realizarea lucrărilor de extindere rețele de apă și canalizare a fost 5 iunie, iar dacă nu vor exista contestații, constructorul declarat câștigător va demara în curând investițiile. În ultima perioadă,…

Detalii

INVESTIȚII ÎN REȚELELE DE APĂ

Numeroase investiții au demarat sau vor fi începute, la Rm. Sărat, de către Compania de Apă Buzău. Autoritățile din Rm Sărat anunță că, în perioada următoare, vor fi extinse sau înlocuite mai multe rețele de apă și se vor realiza noi puțuri la frontul de captare a apei. În ultima perioadă, Compania de Apă Buzău a finalizat mai multe lucrări pe arterele din muncipiul Râmnicu Sărat. Principele Ferdinand, Căieți, Sava Roșescu sunt doar câteva dintre străzile pe care s-au executat lucrări la rețelele de apă și canal. Operatorul de apă și…

Detalii

UN INCIDENT CARE SE POATE REPETA

Surparea asfaltului din rondul de la ieșirea din municipiul Buzău, în zona avionului, este un incident care se poate repeta și pe Bulevardul Unirii, aflat și acum în șantier. O recunoaște chiar primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul spune că surparea din rond s-a produs ca urmare a forajului orizontal, efectuat de către o firmă contractată de Compania de Apă. Groapa din rondul de la avion dinspre str. Orizontului s-a format chiar în timpul forajului orizontal, iar până la remedierea situației accesul mașinilor a fost blocat. Gaura din asfalt a…

Detalii

ASFALTĂRI NOCTURNE

Lucrările de asfaltare din municipiul Buzău, de pe Bulevardul Unirii, dinspre Podul Mărăcineni, se vor face pe timp de noapte, deoarece ziua traficul este foarte intens. Este vorba despre tronsonul pe care a fost finalizată, de curând, o investiție a Companiei de Apă. Primarul Constantin Toma speră că, dacă nu mai apar probleme deosebite, legate în special de ploi, lucrările ar putea fi finalizate chiar în această săptămână. De asemenea, primarul Buzăului speră ca toate lucrările de asfaltare de pe Bulevardul Unirii să fie finalizate în această vară. Șantierele aflate,…

Detalii

ȘANTIERE PE ÎNCĂ 43 DE STRĂZI

Buzăul va avea deschise, cât de curând, noi șantiere pe străzile din oraș. Vor fi efectuate lucrări pe 43 de artere, ca urmare a unor investiții la rețeaua de apă și canalizare din municipiu, realizate în baza unui contract semnat, luni, de Compania de Apă Buzău, cu o asociere de trei firme. Valoarea investiției este de peste 26 de milioane de euro, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de un an și jumătate. Administratorul uneia dintre firmele responsabile cu executarea lucrărilor crede că va reuși să ducă…

Detalii

LUCRĂRI DE CALITATE

Lucrările efectuate de Compania de Apă Buzău pentru refacerea carosabilului pe strada Principele Ferdinand din Râmnicu Sărat sunt de calitate. Este opinia administrației din Rm Sărat la finalul lucrărilor de asfaltare pe una dintre cele mai circulate artere din oraș. Compania de Apă Buzău a demarat, de la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, o amplă investiție la rețeaua de apă și canalizare pe strada Principele Ferdinand. În prezent, Compania de Apă Buzău realizează o altă lucrare la rețeau de apă și canalizare pe strada Căieți din municipiul Râmnicu Sărat. Ulterior,…

Detalii

ȘEDINȚĂ TENSIONATĂ

Discuții aprinse, ieri, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat. La ședință a participat și directorul Companiei de Apă Buzău, căruia consilierii i-au adresat  întrebări cu privire la calitatea apei furnizate, întârzierea unor investiții și refacerea carosabilului pe străzile pe care instituția a efectuat lucrări. Reprezentanții Companiei de Apă Buzău au făcut precizări cu privire la întârzierea unor lucrări în municipiul Râmnicu Sărat. Conducerea Companiei de Apă Buzău spune că, în ceea ce privește calitatea apei furnizată râmnicenilor, problemele se vor rezolva odată cu finalizarea investițiile propuse în Râmnicu Sărat. De asemenea,…

Detalii

GROPI ÎN ASFALT, PE NERVII ȘOFERILOR

Perioadă extrem de complicată pentru conducătorii auto din Râmnicu Sărat. Mai multe artere circulate din municipiu sunt împânzite de cratere, ceea ce le dă mari bătăi de cap șoferilor și supun mașinile unor teste dificile. Este vorba despre străzi pe care s-au realizat intervenții la rețeaua de apă și canalizare de către Compania de Apă Buzău. O astfel de investiție a fost demarată, de la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, și pe strada Principele Ferdinand, o arteră importantă din din Râmnicu Sărat. Lucrările s-au finalizat însă au rămas carterele în asfalt. Autoritățile locale înseamnă șoferii la răbdare…

Detalii

BRANȘĂRI GRATUITE LA APĂ

Sute de buzoieni cu venituri mici vor fi branșați și racordați gratuit, până la limita de proprietate, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare existente. Este vorba despre o investiție nerambursabilă derulată de Compania de Apă Buzău și finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează nu numai locuitori din mediul rural, ci și aproape 50 de cetățeni din municipiul Buzău, acolo unde există deja rețea de apă și respectiv de canalizare. Cetățenii trebuie să știe că lucrările de branșare și racordare se realizează gratuit de către…

Detalii

DIAMANTUL DE LA SIRIU

O idee apărută în 2008 s-ar putea transforma, în viitorul apropiat, în cel mai complex proiect realizat probabil vreodată în județul Buzău. Este vorba despre alimentarea cu apă potabilă din barajul Siriu a cel puțin 80 la sută dintre localitățile județului care, de altfel, nu au o alternativă în cazul în care seceta le lasă fără apă. Reprezentanții Companiei de Apă Buzău au demarat deja un prim pas ce vizează un studiu de fezabilitate care se va întinde, cel mai probabil, pe o perioadă de 2 ani. Județul Buzău, în…

Detalii