Ședință cu scântei, astăzi, în Consiliul Local Municipal Buzău! Consilierii au avut de aprobat două credite bancare, unul de 13 milioane de euro, iar celălalt de peste 2 milioane de euro. Reprezentanții PNL și USR-Plus au criticat dur decizia primarului Constantin Toma de a contracta cele două împrumuturi bancare. Grație majorității confortabile pe care o deține PSD în Consiliul Local Buzău, cele două proiecte au trecut lejer, cu 15 voturi pentru și 7 voturi, împotrivă. Primarul Constantin Toma spune că banii obținuți din cele două credite bancare sunt extrem de…
DetaliiEtichetă: clm buzau
NEVOILE CÂINILOR, MOTIV DE DISPUTĂ
Motiv de ceartă pe un subiect hilar, în Consiliul Local Buzău: sancționarea proprietarilor de câini care urinează pe domeniul public! Unii consilieri au încercat să modifice „Regulamentul privind deţinerea, creşterea, întreţinerea şi circulaţia câinilor şi a celorlalte animale de companie”, astfel încât stăpânii animalelor de companie care își fac nevoile pe spaţiul public să nu mai fie sancţionaţi. Reprezentantul USR-Plus Irinel Cîrstea a cerut eliminarea articolului care prevede acest lucru, deoarece ”sancţionarea stăpânilor animalelor de companie care urinează pe domeniul public este o măsură abuzivă și discriminatorie, care nu se…
Detalii