ÎNCĂ O PREMIERĂ, LA TEATRUL ,,G. CIPRIAN”

Buzoienii sunt invitați din nou la teatru. De această dată este vorba despre o piesă pentru copii: ,,Capra cu trei iezi”, o adaptare de Constantin Brehnescu după Ion Creangă, în regia lui Ionuț Octavian Ghinea. Spectacolul Teatrului „George Ciprian” Buzău va avea loc duminică, 30 aprilie, de la ora 11.00, și este o nouă premieră dedicată publicului tânăr, a treia de la începutul anului. Conducerea teatrului buzoian a decis să vină în fața publicului cu un nou spectacol după succesul înregistrat de piesa ,,Lampa lui Aladdin”. ,,Capra cu trei iezi…

Detalii

PREGĂTIȚI…SAU NU DE CUTREMUR?

Cutremurele devastatoare, care au pus la pământ două țări, Turcia și Siria, dau fiori de groază și buzoienilor. Aceasta în condițiile în care Buzăul se află într-o zona seismică extrem de periculoasă, iar cutremurele majore din trecut au produs numeroase pagube și au stârnit panică. Mai grav este că numeroase clădiri sunt destul de vechi și șubrede, iar o mișcare seismică puternică le-ar putea pune la pământ. Numai în municipiul Buzău se află, cel puțin pe hârtie, 44 de imobile cu risc seismic ridicat. Cele mai multe dintre clădirile ce…

Detalii

PRINȘI ÎN HORA UNIRII, DUPĂ DOI ANI

După doi ani de pauză, Buzăul a sărbătorit, din nou, Mica Unire printr-un eveniment de amploare, organizat în aer liber, în premieră, în curtea Centrului Cultural ,,I. C Brătianu”. La eveniment au participat sute de buzoieni, dar și reprezentanții Consiliului Județean, în frunte cu șeful instituției, președintele Petre Emanoil Neagu, conducerea Muzeului Județean Buzău, a Teatrului ,,George Ciprian” și a Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău. Petre Emanoil Neagu s-a arătat plăcut impresionat de prezența în număr mare a publicului buzoian la eveniment. Sărbătorirea Micii Uniri a avut, la…

Detalii

SE PLÂNG DE FUNCŢIONARII PUBLICI

Buzoienii sunt nemulțumiți de comportamentul unor funcţionari publici, dar și de tergiversările în eliberarea titlurilor de proprietate. Toate aceste plângeri au fost transmise și Avocatului Poporului, care s-a aflat, în această lună, la Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţ şi pentru a primi petiţii. Buzoienii reclamă și faptul că anumiți funcţionarii publici din județ nu sunt pregătiţi şi răspund formal la probleme care necesită mai multă atenţie. Buzoienii se plâng și de faptul că nu le-au fost acordate titlurile de proprietate, de către autorități. Reprezentantul instituției Avocatul Poporului…

Detalii

ÎNCĂ O ZI FĂRĂ PROGRAMĂRI ON-LINE

Vești bune pentru buzoienii care trebuie să-și reînnoiască permisele de conducere sau să-și înmatriculeze autovehiculele. Ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău vor fi deschise și sâmbătă, 17 decembrie. La Permise, activitatea se va desfășura pe toate tipurile de operațiuni, atât înmatriculări, cât și preschimbări permise, fără a fi nevoie de programare on-line. Angajații vor lucra la 4 ghișee pentru operațiuni de înmatriculare sau de radiere și la 3 ghișee pentru preschimbări permise. Propunerea de a se lucra și în prima zi din weekend-ul…

Detalii

SPECTACOL INEDIT

Teatrul „George Ciprian” Buzău deschide stagiunea 2022-2023 cu o premieră inedită! Este vorba despre spectacolul „Lampa lui Aladdin”, o producție proprie realizată cu actori născuți sau care locuiesc în Buzău, sub îndrumarea regizorală a buzoianului  Ionuț Octavian Ghinea. Înaintea acestei premiere, conducerea Teatrului „George Ciprian” și protagoniștii spectacolului au participat la o conferință de presă, prilej pentru aceștia de a împărtăși câteva dintre culisele cele mai noi producții a teatrului din Buzău. Căsătorit cu o buzoiancă, actorul Cristi Martin spune că se simte ca acasă la Buzău. El spune că…

Detalii

INVITAȚI, DIN NOU, SĂ SE RECENZEZE

Peste 9.000 de cetățeni din muncipiul Buzău au fost recenzați săptămâna trecută, în prima săptămână în care recensământul populației a fost prelungit. Astfel, de la începutul operațiunii au fost recenzați doar 92.000 de buzoieni, față de aproape 130.000 cât figurează cu domiciliul în muncipiu. În aceste condiții, recensământul a fost prelungit până pe 31 iulie. Deoarece există riscul ca, până la finalul perioadei de recenzare să nu fie acoperită întreaga populație rezidentă estimată, reprezentanții Primăriei Buzău îi îndeamnă pe locuitorii orașului să meargă la centrele de recenzare sau să-i primească…

Detalii

INVITAȚI SĂ SE RECENZEZE

Buzoienii care încă nu s-au recenzat, ar trebui să o facă, în cel mai scurt timp, mai ales că recensământul populației și locuinței s-a prelungit, din nou, până la 31 iulie. Este apelul făcut astăzi de către deputatul Nicolae Roman, unul dintre fondatorii Partidului  Alternativa Dreaptă, formațiune politică constituită, în mare parte, din foști membri ai AUR. Nicolae Roman consideră că buzoienii au greșit atunci când i-au ascultat pe unii politicieni și nu s-au prezentat la referendumul ce ar fi consfințit unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău. Dacă această unire…

Detalii

REVINE FESTIVALUL „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU”

După doi ani de pandemie, în care, cultura, în general, a avut de suferit, Festivalul „Buzău / Iubește / Teatru” își redeschide porțile, începând din acest weekend. Cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, ediția acestui an va avea loc în perioada 11-18 iunie, în sala Teatrului „George Ciprian”, de pe B-dul Nicolae Bălcescu. Mai întâi „VedeTeatru”, iar din 2017, „Buzău / Iubește / Teatru”, festivalul de la Buzău este cea mai amplă manifestație culturală cu specific teatral din zonă, acesta fiind un motiv de mândrie pentru conducerea Consiliului Județean Buzău. Selecția de spectacole, realizată de teatrologul Carmen   Stanciu, cuprinde…

Detalii

RĂSPUNSURI LA NEVOILE OAMENILOR

Buzăul merită căi ferate moderne, deoarece este un județ bogat cu nenumărate locuri pitorești. Este părerea deputatului Nicolae Roman, care se arată dezamăgit de starea precară în care a ajuns infrastructura feroviară din județ. În acest sens, parlamentarul de Buzău a avut, recent, un discurs în plenul Camerei Deputaților, în care a susținut importanța modernizării căilor ferate care străbat județul Buzău. Nicolae Roman se declară încântat de manifestările organizate la Buzău, pe 12 aprilie, cu ocazia împlinirii a 1.650 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Deputatul de…

Detalii