PROBLEME CU TRANSPORTUL ELEVILOR

Transportul elevilor cu microbuzele școlare poate fi catalogat drept cel mai riscant din România. O situație pe care au ridicat-o, atât unii primari din județul Buzău, cât și șoferii care conduc astfel de miniautobuze, în cadrul unei întâlniri organizate de Inspectoratul Școlar și cel de Poliție. Startul discuțiilor a fost dat de către Romică Moise, primarul comunei Movila Banului, care a vorbit despre inechitățile dintre salariile șoferilor de microbuze școlare, angajați ai primăriilor, și cei care sunt angajați ai școlilor. Acesta spune că din acest motiv se ajunge în situația de a nu mai avea șoferi pe microbuzele școlare.

În acest context, primarul din Movila Banului a cerut lămuriri reprezentantului Inspectoratului Școlar Județean.

Inspectorul școlar a încercat să le răspundă primarilor și șoferilor, explicându-le că legea actuală prevede ca angajarea șoferilor de microbuze școlare să fie în sarcina primăriilor și nu a școlilor.

O altă situație care devine riscantă, inclusiv pentru elevii transportați cu microbuzele este aceea că, mai nou, cadrele didactice nu mai însoțesc copiii în transportul în comun. Prin urmare, acum șoferul are și responsabilitatea de a supraveghea elevii în timpul drumului sau chiar când coboară din microbuze sau când trec strada după ce au coborât din mașini.

Cele două aspecte i-au făcut pe șoferii de microbuze să fie în pragul de a renunța la job-uri, astfel că primarii se tem că vor rămâne fără personal calificat pentru transportul elevilor.

Related posts