START UNEI NOI CAMPANII

Râmnicenii care au obiecte voluminoase sau deșeuri periculoase de care vor să se debaraseze, în mod gratuit, sunt așteptați să le predea în cadrul campaniei RER, organizată pentru acest weekend. Acțiunea este adresată doar populației din municipiul Râmnicului Sărat. Astfel, sâmbătă vor fi colectate deșeurile voluminoase din zona caselor, iar duminică, acestea vor fi strânse de la cetățenii care locuiesc la blocuri. În ceea ce privește  deșeurile periculoase, acestea trebuie duse la punctul fix de colectare din municipiul Râmnicu Sărat. De-a lungul timpului, RER SUD a mai demarat astfel de…

Detalii

REȚINUȚI PENTRU BRACONAJ

Doi braconieri au fost reținuți de către polițiștii buzoieni în timp ce se pregăteau să împuște căpriori, pe fondul de vânătoare Oreavu, lângă Râmnicu Sărat. Cel care i-a prins în flagrant a fost chiar paznicul fondului, care a sesizat imediat Poliția. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au găsit, însă, un singur  braconier, un bărbat de 66 de ani, din Grebănu. Celălalt, din aceeași localitate, dispăruse în mod miraculos. Polițiștii l-au căutat, totuși, și l-au prins în scurt timp, asupra sa fiind găsite mai multe cuțite și funii…

Detalii

O OAZĂ DE VERDEAȚĂ

Zona blocurilor din cartierul Alecu Bagdat va deveni una verde. Angajații Compartimentului întreținere spații verzi din cadrul societății TUC Râmnicu Sărat au plantat, acolo flori și arbori, care vor transforma zona într-o oază de verdeață. La acțiune au dat o mână de ajutor și elevii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Vernescu” din municipiu. În cartierul Alecu Bagdat s-au construit două blocuri de locuințe, dar și un imobil realizat prin Agenția Națională a Locuințelor.

Detalii

 NOI EVENIMENTE CULTURALE

Noi evenimente culturale, în aceste zile, la Rm. Sărat. Este vorba despre Festivalul Național ”Izvorul talentelor” și un teatru pentru copii, ambele găzduite de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. Festivalul Național ”Izvorul talentelor” se află la prima ediție și se desfășoară în perioada 12-14 aprilie. La acest eveniment participă soliști, grupuri vocale, precum și ansambluri folclorice. Președintele juriului este Marin Barbu. Luni, 15 aprilie, începând cu ora 11:00, de Ziua Mondială a artei, copiii din Râmnicu Sărat sunt invitați la teatru. ”Cartea junglei„ este spectacolul pregătit pentru cei mici. Intrarea la…

Detalii

LUCRĂRI, PE FINAL

Lucrările avansează la blocul de locuințe sociale din cartierul Anghel Saligny din Rm. Sărat. Autoritățile locale estimează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ două luni. Fostul internat al Liceului Tehnologic „Traian Savulescu”, structură a Liceului Tehnologic „Victor Frunză” din Râmnicu Sărat este transformat într-un imobil cu apartamente și garsoniere.  Locuințele sociale din clădirea fostului internat sunt destinate râmnicenilor care își pot permite plata utilităților și intreținerii imobilelor respective.  În ultimii ani, în cartierul Anghel Saligny au fost asfaltate mai multe străzi și a fost amenjat un parc modern, cu…

Detalii

O NOUĂ EXPOZIȚIE

O nouă expoziție de artă plastică îi așteaptă pe iubitorii de frumos din Râmnicu Sărat. Vineri, începând cu ora 13.00, amatorii de cultură sunt invitați la vernisajul expoziției de pictură „Memoria sufletului călător”. În cadrul vernisajului găzduit de Muzeul Municipal ”Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, expun artistele Bogdana Contraș și Gabriela Aniței. Evenimentul este prezentat de istoricul de artă Ana Maria Măciucă. Pe 16 aprilie, începând cu ora 11.00, la Muzeul Municipal ”Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, va fi vernisată o altă expoziție de artă plastică, ”Debut 65”, semnată de pictorul…

Detalii

DISPOZIȚIE privind convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău

Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău: Având în vedere: – prevederile art. 133, alin. (2), lit. a), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (3), lit.b), art. 139, alin. (5), lit. c), art. 196, alin. (1), lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, DISPUNE:           Art. 1.– Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă extraordinară, pentru JOI, 18.04.2024, ora 11:00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal,…

Detalii

Comunicat de presă

În zilele 24, 25 și 26 Aprilie Primăria Municipiului Buzău împreună cu RER SUD, în calitate de unic operator de salubrizare pe raza municipiului Buzău, desfășoară prima campanie din acest an dedicată colectării gratuite a deșeurilor periculoase menajere generate de populația Municipiului Buzău   Colectarea deșeurilor se face prin aport voluntar, în intervalul orar: 08:00 – 15:00, în unul din cele 3 puncte fixe de colectare unde va staționa o autoutilitară a companiei RER SUD, dotată cu recipiente corespunzătoare fiecarei categorii de deșeuri.   Colectarea deșeurilor periculoase menajere se face…

Detalii

EXERCIȚIU CU FORȚE MĂRITE

Stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost, timp de două zile,  scena unuia dintre cele mai ample exerciții inter-instituționale de nivel operativ organizate până acum în România. Este vorba despre exerciţiul național SAREX 2024, desfășurat sub coordonarea Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău. Exercițiul a vizat, în principal, modul de acțiune, atât al tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, cât şi al reprezentanților societăţii civile, prin intermediul voluntarilor. Crucea Roșie Buzău a particpat activ la acțiunile din cele două zile de exerciții. Unul dintre scenarii a vizat simularea unui cutremur de mare intensitate,…

Detalii

SISTEM MODERN DE SUPRAVEGHERE

Municipiul Râmnicu Sărat beneficiază de un sistem de supraveghere video modern care a dus la scăderea violenței și infracționalității pe străzi. Este opinia reprezentanților Poliției Locale Râmnicu Sărat, care spun că sistemul de monitorizare video a permis supravegherea punctelor cheie din municipiu, precum și zona unităților de învățământ. Reprezentanții Poliției Locale vizează extinderea sistemului de monitorizare video în municipiul Râmnicu Sărat. Noi camere de supraveghere ar urma să se monteze în parcurile și zonele de agrement amenajate, recent, în oraș. Camerele video sunt monitorizate de Compartimentul special din cadrul Poliției…

Detalii