Aplicarea economiei circulare implică formarea de experți în acest segment, până în 2026. Declarația aparține lui László Borbély, secretarul de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, prezent recent în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Buzău, privind impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România. La eveniment au mai participat Roxana Mînzatu, secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene și reprezentanți ai Asociației Române a Apei, de la Institutul pentru Cercetări în Economia Circulară și Mediu, de la Agenția de Protecție a Mediului și de la Compania de Apă Buzău. László Borbély este de părere că economia circulară generează noi locuri de muncă în procese care vor utiliza drept resursă apa, deșeurile sau resursele neutilizate ale economiei locale.
În cadrul întrunirii, primarul muncipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că Primăria pe care o conduce va fi prima din țară care va avea un departament dedicat, exclusiv, proiectelor de economie circulară.
Buzăul a implementat economia circulară în urmă cu 2 ani, ceea ce face ca municipiul să fie în avantaj la nivel național la acest capitol.
Secretarul de stat consideră că implementarea economiei circulare la nivel național implică mai mulți pași fiind o operațiune extrem de complexă.
Buzăul este primul oraș din țară care a aplicat conceptul de economie circulară în cadrul Școlii generale numărul 11, unitate de învățământ care, în vara anului 2022, a fost vizitată de președintele Klaus Iohannis. În cadrul școlii, apa de ploaie este colectată și valorificată pentru irigarea unei sere înființate cu sprijin de la cercetătorii în legumicultură. Aici, elevii urmează lecții deschise și participă la activități extrașcolare. De asemenea, Primăria Buzău lucrează de ceva timp la proiectul prin care apa de la stația de epurare a orașului să fie refolosită pentru irigații.