SECȚII, ÎN CRIZĂ DE MEDICI

Spitalul Județean Buzău continuă să ,,sufere” din cauza crizei de medici din unele secții. Cel mai cunoscut exemplu este cel de la secția de cardiologie, acolo unde este un singur medic specialist. Totuși, în contextul în care secția dispune de un singur medic ce nu poate asigura și gărzi, în anumite situaţii, medici de alte specialităţi mai dau o mână de ajutor persoanelor cardiace. De asemenea, cazurile de gravitate medie sunt rezolvate, fie pe secția de cardiologie, fie pe ATI. Pe de altă parte, cazurile mai grave sunt direcționate către…

Detalii

O NOUĂ PROMISIUNE…

Au trecut aproape patru ani de la deschiderea șantierului de la clădirea Colegiului „Mihai Eminescu” din Buzău, iar liceul încă nu este pregătit să-și reprimească elevii și profesorii. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în nici doi ani, dar o serie de probleme au condus la întârzieri mari. Recent, constructorul a dat, în sfârșit, o veste bună: va finaliza lucrările la clădirea istorică a Colegiului ,,Eminescu” până la jumătatea lunii iunie… a acestui an. Nimeni nu are, însă, garanția că, după patru ani, elevii de la ,,Eminescu”  vor reveni…

Detalii

LOCURI DE JOACĂ ȘI PARCURI, REABILITATE

Mai multe locuri de joacă, dar și parcuri, din Rm. Sărat, vor fi reabilitate în perioada următoare. Administrația Domeniului Public și-a propus modernizarea a patru locuri de joacă din cartierele Extindere Costieni, Gară și Piață. Reprezentanții ADP Rm. Sărat vor să schimbe și imaginea parcului din cartierul Bariera Focșani. Autoritățile reamintesc cetățenilor să păstreze curățenia în parcuri și să nu deterioreze mobilierul stradal sau aparatele de la locurile de joacă.

Detalii

ANUNŢ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROIECT DE ACT NORMATIV

Nr. 19761/28.03.2023 ANUNŢ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROIECT DE ACT NORMATIV Astăzi, data de 28.03.2023, Primăria Municipiului Râmnicu Sărat anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: PROIECT DE HOTĂRÂRE privind schimbarea denumirii unei strazi din Municipiul Râmnicu Sărat. Paragraf descriptiv: Prin proiectul de hotărâre se propune spre aprobare schimbarea denumirii unei strazi din Municipiul Râmnicu Sărat. Documentația aferentă proiectului de act normativ include: – Proiectul de hotărâre al Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat; – Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Râmnicu…

Detalii