ZILE DIFICILE PENTRU TRANSPORTUL ÎN COMUN

Au fost zile dificile din cauza viscolului și pentru societatea de transport urban de călători TUC Râmnicu Sărat. Chiar dacă deplasarea mijloacelor de transport public s-a desfășurat cu dificultate, vineri seară, călătorii au ajuns cu bine la destinație. Ajutați de echipajele Administrației Domeniului Public și Poliția Locală, angajații de la TUC au reușit să asigure transportul pasagerilor.

De sâmbătă dimineață, în municipiul Râmnicu Sărat, toate cursele au fost efectuate conform orarului normal, parcursul autobuzelor desfășurându-se fără probleme, dar în condiții de iarnă. Și în comunele Valea Râmnicului, Grebănu, Topliceni și Podgoria, transportul public local s-a efectuat normal, autobuzele mergând până în zona maxim permisă de autorități și de starea carosabilului.

De ieri dimineață, au fost reluate și cursele către comunele Râmnicelu, Boldu și Balta Albă, deplasarea autobuzelor desfășurându-se tot în condiții de iarnă. Pe parcursul zilei de ieri, accesul către comuna Murgești era restricționat din cauza condițiilor de drum, afectate fiind localitățile Livada Mare, Livada Mică, Mocani, Murgești și Batogu.

În această perioadă, au fost înregistrate și două incidente. Este vorba despre două tamponări, care, însă, au fost minore.

Călătorii pot obține mai multe informații cu privire la parcursul autobuzelor, apelând numărul de telefon 0786 020 301.

Related posts