Campanie anti-bullying, la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă”

· Activitățile s-au  derulat sub sloganul ,,IA ATITUDINE, SPUNE STOP VIOLENȚEI!”,  cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală 

Fenomenul de „bullying” este tot mai întâlnit în rândul tinerilor, iar tratarea acestei probleme presupune recunoașterea și acceptarea ei, astfel încât soluțiile să aducă mai apoi  vindecarea. Plecând de la această premisă, profesorii de la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă’‘ Buzău au propus elevilor o serie de activități menite a-i ajuta să învețe să fie mai înțelegători, să comunicare mai eficient și să manifeste un comportament bazat pe valori și principii morale solide.

Debutul activităților s-a realizat încă de săptămâna trecută, când profesorii le-au explicat elevilor semnificațiile și pericolul extinderii acestui fenomen și s-a finalizat pe 30 ianuarie, discuțiile concretizându-se în produse finale care au întrecut așteptările îndrumătorilor. Munca și implicarea elevilor au stat la baza realizării unei expoziții de desene tematice, a unor postere cu imagini sugestive, dar și a unor fotografii cu impact major asupra conștientizării fenomenului de bullying în rândul tinerilor.

Seria de activități a fost derulată sub sloganul ,,IA ATITUDINE, SPUNE STOP VIOLENȚEI!” cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală”  sărbătorită pe 30 ianuarie, la propunerea Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Biroul Siguranță Școlară. Acestea fac parte din activitățile preventive destinate creșterii siguranței în unitățile de învățământ și preuniversitar și îmbunătățirii climatului educațional, prin conștientizarea consecințelor violenței psihologice  – bullying. La nivelul Liceului Tehnologic ,,Henri Coandă’‘ au fost implicați aproximativ 200 de elevi.

,,Este foarte important pentru noi să știm cum să acționăm atunci când ne aflăm într-o situație de bullying. Nu este ușor, dar știu că putem cu toții să fim mai buni dacă ne respectăm reciproc, ne înțelegem și ne acceptăm defectele. A fost o provocare să mă implic într-o astfel de activitate, deoarece am recunoscut anumite situații și împreună cu echipa au găsit soluții cu ajutorul cărora greșelile pot fi reparate prin asumare”, spune Elena, una dintre elevele Liceului Tehnologic ,,Henri Coandă’‘,  participantă la activități.

Related posts