BUZĂUL ARE BUGET

Municipiul Buzău are un buget echilibrat, axat pe investiții ample, în domeniul economic, cultural, educațional și social. Cel puțin asta consideră reprezentanții Primăriei Buzău, care astăzi au supus aprobării Consiliului Local Municipal proiectul de buget pe acest an. La capitolul investiții, din cele 110 milioane de euro alocate peste 70% provin din fonduri europene și de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny” și Planul Național de Redresare și Reziliență. Administrația locală va contribui, din propriul buget, pentru investiții, cu restul de aproape 30%.

Pentru Primăria Buzău, 2023 presupune noi obiective ambițioase. Autoritățile vor să demareze lucrările de construcție a unui spital municipal și să amenajeze parcări modulare.

Reprezentanții Primăriei Buzău spun că bugetul din acest an  asigură fondurile necesare pentru iluminatul public sau salubrizare. Printre proiectele noi se numără și înființarea unui Aquapark și a unei Filarmonici.

Bugetul municipiului Buzău pe 2023 a fost aprobat, în ședința Consiliului Local de astăzi, cu 15 voturi ,,pentru” și 7 ,,împotrivă”.

Related posts