CELE MAI BUNE FIRME, PREMIATE

Cele mai bune firme din județul Buzău au fost premiate pentru performanțele economice din 2021, în cadrul ediției cu numărul 29 a Topului Firmelor buzoiene, eveniment organizat, ieri seară, de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură.

Printre firmele câștigătoare s-au numărat și societățile TV SAT MEDIA GROUP. Astfel, TV SAT 2002 a obținut locul I și trofeul de excelență la categoria „Întreprinderi mijlocii”, domeniul Activități de difuzare a programelor de televiziune.

De asemenea, RADIO ON AIR, o altă societate parte a Grupului Media TV SAT, a ocupat locul I și a câștigat trofeul de excelență la categoria „Microînreprinderi”, domeniul Activități de difuzare a programelor de radio. Nu în ultimul rând, societatea FIBER NET a obținut locul 2 la categoria „Întreprinderi mici”, domeniul Activități de telecomunicații prin rețele cu cablu.

Distincțiile, bazate pe rezultatele obținute de cele trei societăți în anul 2021, demonstrează, încă o dată, profesionalismul Grupului Media TV SAT în ceea ce privește furnizarea serviciilor de cablu, televiziune, internet și radio în județul Buzău.

La ediţia din acest an a Topului firmelor buzoiene au participat aproape 300 de reprezentanți ai societăților comerciale din județ, dar și politicieni și oficialități locale. De asemenea, la eveniment a fost prezent și președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a României, Mihai Daraban.

Related posts