ELEV BASARABEAN, VOLUNTAR DE NOTA 10

Lecție de solidaritate oferită de un elev din Republica Moldova, care învață într-un liceu din orașul Buzău. Pentru că vorbește fluent limba rusă și ucraineană, elevul s-a alăturat voluntarilor de la Crucea Roșie, pentru a putea dialoga cu refugiații veniți din țara vecină. Ion are 17 ani și, de când au venit primii refugiați în Buzău, este zi și noapte la dispoziția lor.

Ion Bogureac este de aproape doi ani elevul unui liceu din Buzău, acolo unde se pregătește să devină mecanic auto. Vorbește fluent limbile rusă, ucraineană și română, așa că este unul dintre principalii comunicatori pe care autoritățile îi folosesc în dialogul cu sutele de refugiați.

GEORGE MIHĂILESCU, Instituția Prefectului Buzău:”Practic, Ion face aproape 90% din treaba pe care o avem cu refugiații. Eu când am ajuns la internatul unde erau cazați ucrainenii nu știam cine sunt, ai cui sunt și cu ajutorul lui Ion în 3-4 ore am reușit să-i identificăm pe toți, pe familii, pe palier”

Ion merge cu echipele din Prefectură peste tot, să-i cazeze, să le cumpere bilete de avion sau doar stă de vorbă cu ei pentru a le oferi o încurajare. Deși petrece ore în șir în picioare, pe drumuri, Ion nu s-a plâns niciodată că este obosit sau că este greu. Face asta din plăcerea de a ajuta. Astfel a ajuns să lege prietenii cu tinerii din Ucraina.

ION BOGUREAC, voluntar:  ”În general, oamenii cu care am vorbit spun că le place limba română, că seamănă cu italiana. Vorbesc foarte mult și despre mâncarea națională, despre mămăligă. Citesc și ei de pe internet, sunt curioși și se informează. Sunt foarte impresionați. Spun că nu se așteaptau la o așa primire. Le place și sunt recunoscători și mulțumesc de fiecare dată când mă vad pe mine sau alt voluntar. Sunt oameni chinuiți de viață”

Conștiincios și ambițios, tânărul este mândria liceului, iar profesorii săi nu au decât cuvinte de laudă atunci când vorbesc despre el.

CORINA MOISE, director Liceul Tehnic Buzău: ”Ion este deosebit, este altfel. Este cel mai bun de la el din clasă. Este un copil interesat de studiu și cu cultură generală bogată. Are o educație solidă și ne dă clasă și nouă, profesorilor, pot să spun”

Lecția de umanitate de care a dat dovadă Ion a impresionat autoritățile buzoiene, care vor să îi acorde tânărului basarabean o bursă de merit.

Related posts