Anul viitor, vom afla exact câți mai suntem în această țară! Este vorba despre un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor, care va fi demarat de către Institutul Naţional de Statistică. Recensământul din 2022 vine cu o noutate absolută: autorecenzarea on-line.
Autorecenzarea on-line se va desfășura în perioada martie – mai 2022. Apoi, în perioada mai – iulie 2022, se va realiza în teren colectarea, prin interviu față-în-față, asistată de calculator, a înregistrărilor individuale, pentru acele persoane pentru care nu s-a realizat autorecenzarea on-line. La recensământ vor fi înregistraţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi persoanele de altă cetăţenie, cu domiciliul ori reşedinţa în România. Vor fi, de asemenea, înregistrate clădirile de locuit, indiferent de forma de proprietate.
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta, însă a fost amânat din cauza pandemiei.
Ultimul recensământ al populației a fost efectuat în 2011, atunci când populația României era de 20.121.641 locuitori.