VACCINARE RELUATĂ, LA SPITALUL JUDEȚEAN

Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost reactivat de astăzi. Redeschiderea centrului coincide cu debutul campaniei de vaccinare a cadrelor medicale și a personalului auxiliar cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid 19.

La centrul de vaccinare s-au prezentat, încă de dimineață, numeroși angajați ai celui mai mare spital din județ. Medicul Adrian Zoican, șeful Unității Primiri Urgențe, a fost printre primele cadre medicale ale Spitalului Județean care au dorit să le fie administrată cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid19.

În paralel cu administrarea dozei cu numărul 3 a serului Pfizer, la centrul de la Spitalul Județean Buzău se pot vaccina și angajații instituției care nu s-au imunizat, până în momentul de față, cu vaccinul împotriva Covid19. Până în prezent, doar 685 de angajați ai spitalului, dintr-un total de 1.479, s-au vaccinat cu ambele doze.

Related posts