AMPLĂ ACȚIUNE DE PLANTARE

Administrația Domeniului Public Rm. Sărat a dat startul unei ample campanii de plantare de arbori. Nu mai puțin de 1.500 de copaci urmează să fie plantați în zona fostelor Unități Militare, la limita dintre municipiul Râmnicu Sărat și comuna Podgoria. Acțiunea a demarat la sfârșitul săptămânii trecute, iar angajații ADP au primit o mână de ajutor de la tinerii voluntari din Rm. Sărat.

Mâine, ADP Rm. Sărat va implica în ampla acțiune de plantare și instituțiile publice locale.

Autoritățile din Rm. Sărat și-au propus să mărească suprafața de spații verzi din municipiu. Pe lângă amenajarea a două parcuri în cartierele Anghel Saligny și Extindere Slam Râmnic, în viitorul apropiat, în cartierul Barieră Focșani ar putea fi realizat cel mai mare parc din oraș. Municipalitatea intenționează să planteze copaci, în această zonă, pe o suprafață de patru hectare.

Related posts