CRĂCIUNUL ÎN VREMURI DE PANDEMIE

Crăciunul este cea mai așteptată sărbătoare, nu doar pentru colindele frumoase și mesele bogate de la final de an, ci mai ales pentru obiceiurile menite să vestească nașterea lui Iisus. Umblatul preoților cu icoana nașterii Domnului pe ulițele parohiilor, obicei vechi, a fost respectat cu sfințenie în fiecare an. Pandemia de coronavirus a suspendat această tradiție, spre dezamăgirea bătrânilor, care nu au mai trăit niciodată în viața lor o sărbătoare a Crăciunului fără să fi primit preotul în bătătură.

La Vintilă Vodă, comună aflată în zona de munte a județului Buzău, sătenii privesc cu tristețe către biserica satului, de unde preotul și dascălul ar fi trebuit să pornească deja în misiunea vestirii nașterii pruncului Iisus, așa cum enoriașii erau obișnuiți în fiecare an, între Sfântul Nicolae și Ajunul Crăciunului.

Anul acesta, s-a dus deja zvonul în sat că preotul nu va mai scoate din biserică icoana Nașterii Domnului. Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, parohii au primit recomandare să anuleze obiceiul umblatului cu icoana, care, din punct de vedere liturgic, este un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii, săvârșită pe ulițe și pe străduțe, prin curți și prin case.

Enoriașii convinși că această slujbă premergătoare Crăciunului le aduce binecuvântare în familie și casă, pot merge la biserică, unde preotul le cântă Troparul Nașterii Domnului.
Umblatul cu icoana pentru a anunța Nașterea Domnului este o rânduială foarte veche, de pe vremea când Crăciunul și Boboteaza se sărbătoreau împreună, în ziua de 6 ianuarie. De altfel, recomandarea anulării umblatului prin sat a preotului nu se aplică și în cazul Bobotezei. Preoții vor merge după Anul Nou în parohii, în casele enoriaşilor, pentru a le stropi cu aghiasmă, misiune pe care o vor organiza cu respectarea măsurilor sanitare.

Related posts