ASFALTĂRI AMÂNATE

B-dul Unirii, Str. Transilvaniei și Aleea Industriilor nu se vor mai asfalta începând din acest an, așa cum sperau autoritățile buzoiene  în luna iunie, atunci când au semnat contractul de finanțare a investițiilor cu bani europeni. Deoarece licitația pentru atribuirea lucrărilor a fost contestată în justiție, modernizarea celor trei mari artere se va realiza, cel mai probabil, anul viitor.

Contractul prin care cele trei mari artere ale orașului Buzău vor fi modernizate cu fonduri europene a fost semnat în data de 10 iunie. Valoarea totală a proiectului de modernizare a celor trei artere este de 18,3 milioane de euro, Primăria Buzău urmând să contribuie la proiect cu un procent de 2 la sută din valoarea totală a investiției. Contractul prevede reabilitarea infrastructurii rutiere, inclusiv realizarea de benzi dedicate transportului public, amenajarea de piste pentru bicicliști și reabilitarea trotuarelor, pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Buzău.

Related posts