Fostul Spitalul Brătianu, din muncipiul Buzău, aflat în plin proces de reabilitare pentru a fi transformat în Centru Cultural, printr-un proiect cu fonduri europene, va deveni, vara viitoare, o clădire cu adevărat impresionantă, atât la exterior, cât și în interior. O arată o animație grafică a Consiliului Județean Buzău, instituția care are în adminstrare clădirea de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
Pentru modernizarea clădirii cu valoare de patrimoniu, din municipiul Buzău, au fost alocate aproximativ 4 milioane de euro, din bugetul de investiţii al Uniunii Europene. De altfel, reabilitarea acestui edificiu simbol constituie una dintre cele mai importante realizări a Consiliului Județean Buzău, din ultimii ani.
După reabilitare, în clădire va funcţiona un centru muzeal, iar de jur împrejur, va fi amenajată o grădină publică, cu o fântână arteziană şi băncuţe, unde buzoienii se pot relaxa în timpul liber. Totodată, în cadrul centrului muzeal vor avea loc şi activităţi culturale: spectacole, lansări de carte sau diferite alte evenimente artistice. Lucrările de reabilitare sunt executate de o echipă de muncitori din Vietnam.