Sunetul dominant în Parcul Crâng, din Buzău, nu este, în această perioadă, cel al naturii, ci al drujbelor. Angajații societății Urbis Serv se ocupă de tăierea copacilor considerați periculoși pentru cetățeni. Acțiunea a demarat la sfârșitul săptămânii trecute și va continua până la jumătatea lunii mai. Primarul Constantin Toma spune că toți copacii tăiați vor fi înlocuiți, la toamnă, cu alții tineri.
În același context, edilul anunță că Primăria Buzău are câteva proiecte prin care se dorește creșterea suprafețelor împădurite în municipiu.
Acțiunea de tăiere a copacilor șubrezi din Parcul Crâng se desfășoară doar pe o suprafață de circa 9,7 hectare care aparține Primăriei Buzău, restul de 180 de hectare fiind în administrarea Direcției Silvice. Buzoienii se vor putea plimba, din nou, în cel mai mare parc din oraș după data de 15 mai, atunci când, foarte probabil, se va ridica interdicția pentru plimbările în parcuri.